Cum am devenit Dumnezeu

Am văzut un guru stând pe jos în poziție de lotus, era cu ochii închiși dar vedea, avea gura închisă dar vorbea. În jurul lui erau alți guru, stăteau pe jos în poziție de lotus, erau cu ochii închiși dar vedeau, aveau gurile închise, dar vorbeau.

Erau suficient de mulți să acopere tot ce este și erau suficient de puțini să îi pot vedea pe toți odată. Erau la distanță de un univers unul de către celălalt și în același timp între ei nu era distanță, când îl vedeam pe toți îl vedeam pe unul și când îl vedeam pe unul îi vedeam pe toți. Mi-am spus că tot ceea ce este este bun și că doar eu pot face să perturb acest adevăr divin. De asemenea că trebuie să folosesc un limbaj pe care îl poate înțelege oricine. Am avut apoi o conștientizare: Meditația nu este nimic altceva decât un canal de comunicare între oamenii care au ajuns să accepte că sunt deja iluminați. Este o sursă imensă de putere izvorâtă din bucuria de a ști că nu ești singur și că toată lumina și fericirea și viața s-au înfăptuit deja, așteaptă doar să fie primite. Apoi m-am trezit că îmi privesc corpul meu neînsuflețit. Fără să am emoție și fără să am vreo cunoaștere, alta decât că va fi casa mea. Eram tot ceea ce este și tot ce va fi în continuare, în om. Am văzut un șarpe care s-a arcuit și s-a înălțat și a sărit înspre mine, omul. Însă până să ajungă la fața mea m-am trezit că privesc un șarpe care este la câțiva pași, stă liniștit și surâde inocent. M-am trezit că sunt într-un tunel spațiu - timp și am călătorit prin el până ce am văzut o broască făcută în întregime din apă. Țopăia lent, cu mișcări, atente, grațioase, dar cu direcție haotică, oriunde vezi cu ochii. Totul a devenit alb. Un plan alb bombat în mijloc ca o piramidă turtită, ca o piramidă fără mijloc și vârf, doar baza. Era un întreg de alb ale cărui margini erau spre capete ușor încețoșate până la o linie foarte fină de un negru perfect. Am pornit într-acolo însă odată ajuns acolo nu era niciun negru, era doar alb și dincolo de el alt alb, se întindea la nesfârșit, Am văzut apoi un personaj de desene animate, un iepure înalt, care zâmbea întruna. Și am văzut un personaj de desene animate scund, cu barba portocalie, care îl fugărea cu pușca întruna și îl blestema. El credea că iepurele e înaintea lui și fuge de el. Dar iepurele doar stătea și zâmbea, nici măcar nu clipea. Apoi am văzut că cei doi sunt cu adevărat unul lângă celălalt și pușca nu mai era pe nicăieri. Personajul cu barbă portocalie a început să izbucnească într-un râs isteric, se ținea de burtă de atâta râs, să nu se prăpădească. Mi-a apărut mai apoi o înghețată de un galben pal, care era acoperită imperfect de o glazură de un galben mult mai intens. O muchie de glazură lipsea. Și întruna înghețata se topea și întruna glazura de un galben intens curgea peste înghețată. Apoi parcă de nicăieri venită înghețata era complet acoperită de glazură. Și nimic nu mai curgea peste ea. Și nimic nu se mai scurgea din ea. Nu mai era nimic de scurs și am simțit că înghețata este acum în întregime formată din glazura aceea de un galben intens. Am văzut un trandafir de un roșu amestecat cu negru, un roșu burgund, după care acesta a dispărut și vedeam o plantă agățătoare de aceeași culoare, cum acoperea un gard. Nu a durat mult și planta a dispărut pentru a-mi apărea în schimb un fluture de culoare roșu burgund care dădea din aripi pe loc. Fluturele a dispărut și am văzut o floare de aceeași culoare. Creștea și tot creștea, dar rămânea boboc. A devenit în scurt timp cât un copac, dar a continuat să crească până ce tija ei verde a ajuns până la cer și dincolo de el. După ce a penetrat cerurile bobocul a devenit soarele. Mi-a apărut apoi o sirenă de aceeași culoare, care a început să urce năprasnic din adâncurile apei și s-a înălțat înspre cer. Pe măsură ce nu mai era în apă s-a făcut din ce în ce mai mică și s-a solidificat și s-a transformat într-o scoică. Unde a sărit ea era doar apă, dar unde a căzut nu era nimic altceva decât nisip. După ceva timp scoica a început să fie luată de vânt, să fie ridicată într-o tornadă de o strălucire de un galben disparat, fâșii și fâșii dansând în vânt alăturate, până ce scoica a atins înaltul cerului. În acea clipă totul a fost străfulgerat pentru o clipă de raze de un galben intens, de un galben perfect. Am căpătat un sentiment cum că orice este posibil, că pot realiza orice simt să realizez, că am toată puterea din univers, că sunt toată puterea, că sunt întreg puternicul univers, că sunt soarele. Am simțit că pot avea acum îndrăzneala de a intra în câmpul de energie al oricărei ființe pe care sufletul meu o recunoaște. Pentru că pe cât de hotărâtă va fi intruziunea mea, pe atât de blânde, pe atât de iubitoare privirea și atingerea mea. Va simți că sunt Dumnezeu. Și pe lângă sentimentul de înfricoșare care va veni odată cu această realizare va veni o cu mult mai mare liniște și pace și bucurie și încredere că totul va fi bine.