Cum S-a Născut Bucuria

     Am văzut un orb de energie plutitor care s-a prelins într-o formă umană de un alb imaculat. După câteva clipe această formă umană s-a multiplicat și erau acum 2 Forme Umane De Un Alb Imaculat, Față În Față. Cea de-a Doua S-a Transformat Într-o Formă Umană De Un Negru Imaculat și nu a durat mult până când cele două forme de viață au pornit a se înălța împreună. Au început să danseze înspre contopire, așa cum gimnaștii fac când fiecare îl ține pe celălalt de picioare. În câteva clipe contopirea era completă și a luat naștere echilibrul perfect, ying și yang, niciunul mai presus și niciunul mai prejos, nu două jumătăți, ci două egaluri. Orbul alb – negru a început să urce cu o viteză din ce în ce mai rapidă, până când la jumătatea distanței dintre pământ și cer a dispărut. În clipa imediat următoare a început să plouă cu lacrimi yin – yang, care odată căzute pe pământ au început să dea naștere unei vegetații luxuriante, cu mușchi și ferigi, cu iarbă și flori, fără să fie loc între vietăți vegetale decât exact cât este nevoie pentru a nu se sufoca una pe cealaltă. Acest spațiu dintre vietăți era extraordinar de mic, abia sesizabil, numai bine cât să fie posibil ca o picătură de rouă să se scurgă de pe una pe cealaltă și apoi către o alta și alta: împărțeau viața.
     Odată înfăptuit acest miracol oamenii, care nu erau pe pământ, ci la circa un metru și jumătate deasupra acestuia, au început să se transforme în copaci. Și-au întins rădăcinile către pământ doar pentru a învăța îmbrățișarea pământului. Imediat ce au penetrat pământul cu rădăcinile lor copacii s-au înălțat la circa 5 metri înălțime și au crescut rădăcini înspre cer. Ancorați acum în susținerea divină, rădăcinile lor care fuseseră în pământ și care acum atârnau în aer, au început să se țină una de alta. Cu fiecare adiere de vânt întreaga lume era un infinit de copaci balansându-se împreună după grația divină. Odată realizată această conștientizare am putut vedea cum jos nu mai era nimic verde, totul era galben, un galben strălucitor, cel mai strălucitor galben posibil, dar pe care îl puteam privi perfect. Era cel mai frumos lan de grâu pe care l-am văzut vreodată. M-a cuprins o stare de bucurie deosebită și am început să îmi simt inima cum palpită. Am știut că acum în inima mea este bucurie. Inima mea este bucuria.